Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Șarpe de peste 1,5 metri lungime, găsit într-o locuință din Pecineaga

Published

on

sarpe pecineaga montaj

Aseară, 11 iunie, în jurul orei 21.00, prin apel la numărul unic de urgență 112, jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină în localitatea Pecineaga, unde a fost găsit un șarpe de peste 1,5 metri lungime.

Echipajul de intervenție al jandarmeriei s-a prezentat la adresa indicată în apel și a reușit să localizeze și să captureze șarpele.

Șarpele a fost eliberat în mediul său natural, fără a prezenta niciun pericol pentru cetățeni.

”Observăm faptul că, în ultima vreme, s-au înmulțit acest gen de apeluri deoarece, datorită creșterii temperaturii, reptilele au devenit mult mai active. În acest sens le recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul jandarmilor în astfel de situații și să nu încerce să intervină singuri. Manipularea necorespunzătoare a șerpilor sau a altor animale sălbatice poate duce la incidente neplăcute.”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Advertisement
usr

Reamintim că în data de 10 iunie a fost găsit un șarpe într-o locuință din Valu lui Traian.

Șarpe de un metru lungime, capturat într-o locuință din Valu lui Traian

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions