Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Senatorul constănțean Remus Negoi prezintă raportul de activitate din ultima perioadă. Vezi la ce activități a luat parte

Published

on

remus negoi

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, prezintă raportul de activitate din ultimele zile atât de la Senat, cât şi în cadrul unor evenimente şi conferințe la care a luat parte ca președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului sau ca vicepreședinte al Comisiei UNESCO.

„Activitatea pe care am desfășurat-o în ultima perioadă a fost atât în Senat cât şi în cadrul unor evenimente şi conferințe la care am luat parte ca președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului sau ca vicepreședinte al Comisiei UNESCO.

Într-o intervenție în plenul Senatului am subliniat faptul că guvernul a lăsat pe ultimul moment finanțarea pentru sportivii care reprezintă România la Jocurile Olimpice şi a apelat cu întârziere la un instrument pe care l-a avut tot timpul la îndemână – susţinerea financiară a echipei olimpice prin intermediul Loteriei Române. Am explicat faptul că sportul în general este subfinanţat şi că iniţiativa legislativă pentru finanţarea lotului olimpic a venit foarte târziu, însă am votat pentru această iniţiativă, alături de colegii mei senatori USR.

Tot în plenul Senatului am vorbit despre faptul că  Guvernul PSD-PNL nu s-a consultat cu mediul de afaceri când a implementat sistemul e-factura, iar noi, de la USR, am atras atenţia încă din luna februarie că sistemul este total deficitar.  După aproape 6 luni de la implementare, guvernul a venit cu un act normativ prin care vrea să rezolve problemele pe care le au agenţii economici cu sistemul e-factura, însă cu siguranţă modificările propuse nu vor putea rezolva în întregime greşelile pe care le-a făcut guvernul atunci când a implementat în grabă acest sistem.

Advertisement
usr

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Senat am organizat o masă rotundă pe tema serviciilor şi soluţiilor prietenoase pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile lor. Evenimentul a fost organizat împreună cu reprezentanţa UNICEF România. Am subliniat importanţa integrării în societate a copiilor cu dizabilităţi şi am adus în discuţie faptul că, deşi există suficiente prevederi legale în acest sens, acestea nu sunt implementate. Personal am depus un proiect de lege care obligă autorităţile locale să adapteze locurile de joacă pentru copiii cu dizabilităţi, dar şi un proiect prin care operatorii economici să fie obligaţi să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi pe plajă. Dacă aceste initiative rămân doar pe hărtie şi nu sunt puse în practică, adoptarea lor este o muncă în zadar.

Zilele acestea particip, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare UNESCO, la Conferința internațională – Digital Platform Governance: Building a Global Forum of Networks. A doua zi a Conferinței s-a axat pe tema „Ziua Internațională de Combatere a Discursului Instigator la Ură”. Vedem, din păcate din ce în ce mai mult, că apare în spațiul public discursul urii față de diverse categorii de oameni, iar acesta se propagă cu repeziciune în mediul online, pe rețelele de socializare, fiind motorul minciunilor și dezinformării de tip deep-fake.  #NOHATE este mesajul afișat peste tot pe durata Conferinței. Este un mesaj pe care noi toți ar trebui să îl conștientizăm și să îl promovăm în fiecare zi.“, a spus Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions