Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Doi dintre indivizii care s-au bătut în Eforie Nord, ARESTAȚI. Cel de-al treilea nu a fost găsit încă

Published

on

La data de 2 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpaților F.A.,  Z.I.., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și luarea măsurii arestului preventiv în lipsă a inculpatului Ş.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În concret, s-a reţinut că la data de 23 iunie 2024, în jurul orei 18.15, în timp ce se aflau în localitatea Eforie Nord, pe Aleea Belona, în zona unui loc de joacă, inculpaţii F.A., Ș.M. și Z.I., i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele persoanei vătămate P.V.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 18.20, după ce agresiunea anterioară încetase, aflându-se pe Aleea Belona din Eforie Nord şi observând-o din nou pe persoana vătămată P.V., de data aceasta în zona unei pizzerii, cei trei inculpaţi i-au aplicat din nou lovituri cu pumnii și picioarele.

Prin cele două acţiuni consecutive ale inculpaţilor F.A., Ș.M. și Z.I., persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Advertisement
usr

De asemenea, cei trei inculpaţi au tulburat ordinea și liniștea publică, actele de agresiune comise de ei provocând indignarea martorilor.

La data de 1 iulie, inculpaţii F.A. şi Z.I. au fost identificaţi şi reţinuţi de de organele de cercetare penală, iar inculpatul Ş.M. nu a fost găsit, motiv pentru care s-a propus arestarea sa în lipsă.

”La data de 02.07.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.07.2024, până la data de 31.07.2024 inclusiv, față de inculpații F.A. și Z.I. şi totodată a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.M.

Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Vezi detalii furnizate de Biroul de presă al IPJ Constanța:

Advertisement
usr

Percheziții la locuințele a 4 persoane care s-au bătut pe aleea Belona din Eforie. Doi bărbați, reținuți

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions