Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din Zona Midia a Portului Constanța“

Published

on

port midia

A fost semnat contractul de finanțare nr. 34/2024 pentru proiectul etapizat „Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, etapa a II-a, cod MySMIS 2021 320444, investiție finanțată prin Programul Transport 2021-2027. În etapa I proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare POIM 2014-2020. Au semnat  contractul de finanțare: Autoritatea de Management Programul Transport 2021-2027, prin ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin directorul general Mihai TEODORESCU.

Pentru etapa a doua, valoarea totală a contractului de finanțare este de 55.647.598,10 lei (cu TVA).

Valoarea totală eligibilă a proiectului este 47.063.459,31 lei, din care fonduri UE nerambursabile în valoare de 23.531.729,66 lei. Rata de cofinanțare a Uniunii Europene este de 50%, iar diferența de 23.531.729,65 este asigurată prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (50%).

În cadrul acestui proiect de investiții a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, antreprenor fiind desemnat, în urma unei licitații publice, Asocierea ABC VAL SRL & BETOANE ȘI PREFABRICATE SRL & ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL. De asemenea, s-a semnat cu TPF INGINERIE SRL și contractul pentru consultanță și supervizare a execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții.

Perioada de implementare a proiectului conform Programelor de finanțare:  01.02.2022 – 31.12.2029.

Proiectul „Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor” este parte a unui proiect complex și etapizat de modernizare a infrastructurii zonei Midia și alinierea acesteia la standarde europene.

În cadrul proiectului, este prevăzută extinderea danei 10 cu un cheu din blocuri, pe o lungime de 53,90 m, perpendicular pe cheul existent și completarea până la digul danei 9 cu un taluz protejat cu blocuri de același tip ca protecția digului danei 9. Aceasta este o soluție eficientă prin care se vor crea noi teritorii pentru exploatarea zonei Midia.

Prelungirea cheului danei 12 presupune lucrări pentru realizarea unui cheu din blocuri prefabricate din beton, pe o lungime de 306 m, precum și lucrări de dragaj pentru asigurarea adâncimilor de 8 metri, atât în lungul cheului, cât și pe șenalul de acces cu o lățime suficientă pentru manevrarea navelor. Se vor realiza, de asemenea, lucrări pentru racordarea și asigurarea alimentării cu apă și energie electrică a navelor.

Dezvoltarea infrastructurii de acostare din Zona Midia a portului Constanța va face zona mai funcțională, prin dezvoltarea unui nod de transport al produselor petroliere și al mărfurilor lichide, precum și ca un cluster pentru serviciile conexe și furnizorii de întreținere a utilajelor petroliere.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions