Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a obținut premiul ”New Entrants Award” în cadrul evenimentului QS Higher Ed Summit: Europe 2024, care s-a desfășurat în perioada 11-12 iulie a.c., la Barcelona, în Spania, cu ocazia intrării în QS World University Rankings: Europe 2025. De menționat este faptul că numai două universități din Europa au primit această distincție.
În cadrul ceremoniei, UOC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, care a primit cu onoare recunoașterea internațională.
”A fi recunoscut în acest reputat clasament internațional este o dovadă a muncii susținute, în echipă, a dăruirii și a excelenței pe care instituția noastră și-o dorește în activitatea cotidiană. Această distincție nu este doar o reflectare a realizărilor universității noastre, ci și a eforturilor colective ale tuturor cadrelor didactice și auxiliare, cercetătorilor și, nu în ultimul rând, studenților noștri. Este angajamentul lor neclintit față de excelența academică, inovația în cercetare și implicarea în viața comunității, deziderate care ne-au condus în acest punct. UOC își exprimă recunoștința și față de partenerii și colaboratorii săi naționali și internaționali, al căror sprijin a fost esențial pentru atingerea acestui succes. Universitatea se angajează să continue drumul anevoios pe calea excelenței și să contribuie la dezvoltarea educației globale prin inițiative și proiecte inovatoare.”, a menționat prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță.
Evenimentul de la Barcelona a reunit reprezentanți ai instituțiilor academice de top din întreaga lume, oferind o platformă valoroasă pentru schimburile de idei și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.
”În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025, Universitatea Ovidius din Constanța a fost inclusă alături de alte 16 universități din România. Printre criteriile luate în considerare sunt: reputația academică, citări pe lucrările publicate sau rețele internaționale de cercetare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta