Opt copaci au fost tăiați pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, iar motivele pentru care s-a luat această decizie au fost explicate de conducerea Primăriei Constanța.
„Săptămâna trecută, echipele municipalității au tăiat 8 copaci uscați de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. În locul acestora, vor fi plantați puieți sănătoși. Decizia de înlocuire a acestor copaci a fost luată pentru evitarea accidentelor generate de căderea lor, întrucât toți cei 8 prezentau un pericol iminent de prăbușire.
Primăria Constanța, prin serviciul de specialitate, a monitorizat mai mult timp aceste exemplare. În ultimă instanță, s-a ajuns să se ia decizia de extracție.
Precizăm, de asemenea, că municipalitatea corelează activitatea de tăiere a arborilor în declin vegetativ sau uscați cu programul de plantare arbori anual în vederea regenerării vegetației. Plantarea puieților de arbori se execută în zonele deficitare în vegetație arboricolă sau acolo unde amplasamentul permite.“, notează Primăria Constanța.
Sursa foto: Facebook – Alina Grozea / Primăria Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta