Un bărbat beat, cu permisul suspendat și posibil drogat a fost implicat într-o tamponare în orașul Techirghiol. Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 29 iulie a.c., polițiștii Poliției Orașului Techirghiol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani.
”La data de 24 iulie a.c., bărbatul ar fi fost implicat într-un accident rutier (tamponare), la intersecția dintre străzile Nicolae Bălcescu și Plantelor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, au precizar reprezentanții Biroului de presă.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Ieri, 30 iulie a.c., față de persoana în cauză procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta