În noaptea de 30 spre 31 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat activități, în sistem integrat, în cadrul Acțiunii Blocada.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Mangalia, comunele 23 August, Pecineaga, Tuzla, Albești, precum și în stațiunea Saturn, având ca scop menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 39 de persoane și au fost verificate 26 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, doi șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.
De asemenea, au fost oprite din a circula două de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta