Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Au fost găsite elemente de dronă și în zona localității Ceatalchioi din județul Tulcea

Published

on

drona

În ultimele zile, echipele mixte de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale și din alte structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, au continuat acțiunile de cercetare în teren pentru căutarea unor eventuale fragmente de drone căzute, săptămâna trecută, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forțele ruse asupra unor obiective civile și infrastructură portuară din Ucraina.

Au fost cercetate toate zonele în care a fost semnalată posibilitatea căderii unor fragmente de drone, fiind identificate, până la acest moment, elemente în proximitatea localităților Plauru și Periprava, jud. Tulcea.

Miercuri, 31 iulie, s-au confirmat elemente de dronă și în zona localității Ceatalchioi, jud. Tulcea. S-au pus în aplicare procedurile operaționale standard pentru astfel de situații.

În ceea ce privește alte zone de incidență despre care au existat referiri în spațiul public cu privire la posibile căderi de fragmente de drone, precum Niculițel sau Chilia, cercetările nu au confirmat prezența acestora.

Advertisement
usr

”Facem precizarea că toate locațiile identificate drept zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate persoane sau elemente de infrastructură.

Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al MApN.

Sursa foto: Alex Costache

Resturi de la o dronă rusească, găsite în apropierea localității Plauru din județul Tulcea

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions