Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Acțiuni de amploare ale polițiștilor. Aproape o sută de șoferi au rămas fără permis de conducere

Published

on

politist

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.

Astfel, peste 2.080 de poliţişti din structurile operative au desfășurat activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 765 de evenimente, dintre care 963 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.

Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, 220 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea  traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și combaterea infracționalității economico-financiare.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.405 sancţiuni contravenţionale, în valoare de  peste 888.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 99 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 84 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 174 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate aproximativ 4.000 de persoane și verificate 1.700 de vehicule.

Totodată, 554 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 165 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate 2 persoane urmărite la nivel național, au fost dispuse 3 măsuri preventive și au fost constatate 29 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Infracțiuni la regimul circulației rutiere

Astfel, la data de 9 august a.c., în jurul orei 23.45, polițiștii Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 49 de ani, care ar fi condus un autoturism. pe strada Principală din comuna Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 11 august a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 46 de ani, care ar fi condus un autoturism pe D.C. 83, în comuna Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 11 august a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 62 de ani, care ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În toate cazurile, cercetările sunt continuate de polițiști.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions