Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Șoferul care s-a răsturnat cu mașina la Cotu Văii, REȚINUT. Nu are permis de conducere și era beat la volan

Published

on

sofer cotu vaii

La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 25 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Astfel, la data de 11 august a.c., în jurul orei 19.30, bărbatul a condus un autoturism pe D.J. 391, în satul Cotu Văii, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, iar vehiculul s-ar fi răsturnat.

Ulterior, șoferul a părăsit locul accidentului, în autoturism fiind identificat doar pasagerul, un bărbat de 36 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Advertisement
usr

La scurt timp, conducătorul auto a fost identificat.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 13 august a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions