Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu autoritățile de frontieră bulgare au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, zece cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România, ascunși în compartimentul marfă al unei autoutilitare.
În data de 15 august, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat la control un cetățean turc care conducea o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate, echipa comună de control formată din polițiștii de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascunşi într-un locaș special amenajat în compartimentul marfă, zece cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrători Gărzii de Coastă au stabilit că aceștia sunt cetăţeni din Siria.
”Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria iar polițitii de frontieră efectuează în continuare cercetări, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta