Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Politica

Senatorul Negoi prezintă raportul de activitate din ultima perioadă: „Mi-am concentrat activitatea în teritoriu, în județul Constanța“

Published

on

remus negoi

Deși se află în vacanță parlamentară, activitatea senatorului de Constanța al USR, Remus Negoi, nu s-a încheiat în timpul verii. Parlamentarul constănțean a prezentat presei raportul de activitate din ultima perioadă.

„În ultima perioadă mi-am desfășurat activitatea în teritoriu, în județul Constanţa.

Am mers, împreună cu colega mea Semiran Abdurefi la Mangalia pentru a vedea care este situația la Șantierul Nava Damen, pe faleza din localitatea unde se construiește ilegal şi în zona pădurii Comorova.

Șantierul naval este într-o stare deplorabilă, angajații sunt în șomaj tehnic, iar statul român, care este acționar majoritar, nu ia nicio măsură. Am tras semnale de alarmă încă din primăvară cu privire la situația șantierului din Mangalia și am făcut numeroase interpelări către Ministerul Economiei. Ministrul Radu Oprea a spus că va rezolva problemele din șantier, dar nu au fost decât promisiuni electorale, iar acum sute de oameni nu au cum să-și întrețină familiile pentru că sunt în șomaj tehnic. Nu renunțăm și încercăm să găsim soluții pentru ca acest șantier să fie salvat.

Tot în Mangalia am constatat că pe faleză continuau lucrările la construcțiile edificate ilegal. In urma demersurilor făcute anul trecut de colega mea, Semiran Abdurefi, Inspectoratul de Stat în Construcții a răspuns că nu există autorizații de construcție pentru aceste clădiri. În urma acţiunilor întreprinse de  Semiran Abdurefi prefectul județului Constanța a solicitat anularea în contencios administrativ a autorizațiilor emise ilegal pentru construirea a două hoteluri pe taluzul-faleză din Mangalia.

O altă problemă pe care am semnalat-o din nou la Mangalia este situaţia în care se află Pădurea Comorova care, cu complicitatea Primăriei Mangalia, este distrusă bucată cu bucată de mafia imobiliară. Colega mea, consiliera județeană Semiran Abdurefi, a dat în judecată Consiliul Local Mangalia pentru refuzul de a pune pe ordinea de zi inițiativa cetățenească de salvare a Pădurii Comorova.  Așteptăm decizia instanței și sperăm să putem opri acest dezastru ecologic.

De asemenea, am mers la Castelul Regal din Mamaia, parte a ansamblului regal, care se află într-o stare deplorabilă, după 2 ani și jumătate de când a reintrat în proprietatea statului. Am discutat personal cu ministra Culturii, Raluca Turcan care a spus că restaurarea castelului va fi o prioritate a mandatului ei, însă până acum nu s-a realizat absolut nimic.

În plus am fost şi la Agigea unde modernizarea liniei de cale ferată între Agigea şi Mangalia, un proiect lăsat „la cheie” de  USR atunci când a fost dat afară de la guvernare, nu a fost implementat nici acum, după 3 ani. Am atras din nou atenţia asupra importanţei acestui proiect, având în vedere faptul că în prezent în sudul litoralului, de la Agigea la Mangalia trenurile circulă cu locomotive diesel, deşi, mai ales în sezonul estival, această rută este foarte aglomerată.

Săptămâna trecută am fost cu președinta USR, Elena Lasconi în comunitatea din Ghindărești, dar şi alături de constănțeni de Ziua Marinei Române.“, informează Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions