Un bărbat a fost reținut ieri pentru că a condus un autoturism deși nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În plus, acesta era și băut.
La data de 20 august, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”Astfel, la data de 18 august a.c., în jurul orei 04.45, bărbatul ar fi fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Rețiunere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de poliție Județean Constanța.
Astăzi, 21 august a.c. va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta