Un bărbat de 63 de ani din localitatea Murighiol va fost arestat după ce a violat o fetiță de 6 ani.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, la data de 23 august, polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliție Rurală Tulcea au fost sesizați de către o femeie din localitatea Murighiol cu privire la faptul că fiica sa care are doar 6 ani a fost agresată sexual de către un bărbat, din aceeași localitate.
”Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minora fiind atrasă de către bărbatul de 61 de ani în timp ce se juca în apropierea domiciliului acestuia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.
La data de 25 august a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.
Astăzi, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Oficial din partea procurorilor:
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza penală privind pe inculpatul A.V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșită asupra unei minore în vârstă de 6 ani.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 23 august în timp ce se deplasa către locuința sa din com. Murighiol, inculpatul A.V., de 63 de ani, cu promisiunea că-i va da piersici, a ademenit o minoră în vârstă de 6 ani, care se juca împreună cu alti copii într-un parc din apropiere iar după ce minora a intrat în locuința inculpatului, acesta a întreținut relații sexuale cu minora de 6 ani, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința datorită vârstei mici, precum și de adoptarea unei atitudini de autoritate și de intimidare față de victimă.
Întrucât fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social pentru ordinea publică, la data de 26.08.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului A.V. propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta