Un șofer a fost urmărit de polițiștii din Mangalia dat fiind faptul că circula haotic. Când a fost interceptat, a coborât din mașină și a înceract să fugă.
În cursul nopții trecute, polițiștii Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa haotic pe șoseaua Constanței.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, mărind viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Autoturismul în cauză a fost interceptat pe strada Mihai Viteazu, unde șoferul a coborât din vehicul și a încercat să fugă.
Polițiștii l-au imobilizat și l-au legitimat, stabilind că are 44 de ani.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta