Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada mai – august 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis și rezină de canabis) către consumatori din județul Constanța, cu sume cuprinse între 120 și 500 de lei.
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, 12 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei în cauză, tot în cursul acestei zile fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
”Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta