Premierul Marcel Ciolacu a mers în zonele afectate de inundațiile devastatoare de azi-noapte din Galați și Vaslui. Premierul le-a promis oamenilor că Guvernul îi va ajuta, iar săptămâna viitoare vor fi alocate sumele necesare din fondul de rezervă al Executivului. El a făcut apel la toți cei care vor să ajute, societatea civilă sau firme.
„Sunt alături de cele patru familii care trec prin momente extrem de grele. Am fost în unele din localitățile afectate de ape. Situația este gravă, dar autoritățile fac orice efort posibil pentru salvarea oamenilor aflați în situații disperate.
În acest moment, avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid în zonele sinistrate. Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și autoritățile locale se implică direct. Am hotărât să trimitem tot ceea ce oamenii au nevoie: alimente, apă, pături, containere de dormit. Vom amplasa două tabere apropiate zonelor sinistrate. În momentul în care se vor retrage apele, Guvernul și autoritățile locale vor interveni, avem tot desfășurătorul făcut.
La următoarea ședință de Guvern vom aloca sumele necesare din fondul de rezervă al Guvernului. Trebuie să fim solidari cu cei care sunt în nevoie astăzi. De aceea fac apel la toți cei care vor să ajute, societatea civilă sau firme. Toată România este alături de Galați și Vaslui. Au nevoie de ajutorul nostru!“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta