Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Cetățean german depistat cu canabis în mașină la PTF Ostrov. Bărbatul a fost reținut de DIICOT

Published

on

droguri ostrov

Un cetățean german care intenționa să părăsească România pe la PTF Ostrov a fost prins cu droguri de mare risc în mașină. A fost reținut, iar azi va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă.

Ieri, 15 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța,  Biroul de Combatere a Traficului de Droguri  au dispus reținerea  unui inculpat în vârstă de 32 de ani, cetățean german, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc în formă continuată și deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Inculpatul a fost prins  în flagrant de către poliţistii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov – Silistra, în timp ce intenționa să părăsească țara, având în autoturismul cu care se deplasa, cantitatea de aproximativ 80 grame canabis (drog de risc), împărțită în mai multe recipiente și pungi depozitate în diverse spații din habitaclu, precum și în bagaj.

”Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions