Actual
Insolvență la Damen Shipyards Mangalia. Administratorul judiciar CITR a prezentat planurile de redresare ale companiei
Published
2 luni agoon
By
Tatian Iorga
Damen Mangalia nu este într-o situație prea roză din punct de vedere financiar, după ce sute de angajați ai șantierului naval din Mangalia au intrat în șomaj tehnic, iar la finalul lunii mai Damen Olanda a cerut falimentul șantierului naval din Mangalia, la care are 49% din acțiuni. Ca urmare a numeroaselor probleme, Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a companiei Damen Mangalia, iar Casa de Insolvență Transilvania (CITR) filiala București a fost numit administrator judiciar.
Pentru a lămuri situația de la Damen Shipyards Mangalia, conducerea CITR a organizat o întâlnire la Millenium Hub & Hotel. La întâlnire au participat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR și Florin Constantin, partener în cadrul CITR și Project Manager în procedura Damen Shipyards Mangalia, care au oferit informații despre stadiul actual al procedurii insolvență Damen Shipyards Mangalia, obiectivul procedurii, acțiuni și perspectiva de reorganizare, provocări și următorii pași.
„Este începutul unei conversații prin care vrem să ne asigurăm că pe tot parcursul acestui proces (de insolvență, n.r.) oferim transparență, predictibilitate și o înțelegere cât mai bună asupra aspectelor care prezintă relevanță în ceea ce privește procedura de insolvență a Damen Shipyards Mangalia și a asupra acelor aspecte relevante și asupra modului în care evoluează lucrurile, precum și perspectivele pe care le avem.
Procedura insolvenței este un context și o măsură care oferă pe termen limitat protecție companiei, în primul rând protecție în fața datoriilor istorice acumulate și care pot genera o presiune insurmontabilă pentru activitatea curentă a acestuia, oferind un cadru în care să se identifice situația, perspectivele ei, precum și modalitatea cea mai bună de a asigura o redresare funcțională. În esență, rolul administratorului judiciar pe care noi îl reprezentăm astăzi este de a aplica , pe de o parte, toate măsurile legale impuse de legea insolvenței privind identificarea situației companiei, reglementarea relației dintre datorii, active și relațiile contractuale pe care compania le are, și nu în ultimul rând de a înțelege situația economică de piață și contextul mai mare în care se află, pentru a identifica cele mai bune soluții care se pot aplica.
De la deschiderea procedurii de insolvență, momentul în care rolul nostru a devenit activ, în baza deciziei Tribunalului Constanța, am preluat această prerogativă de administrator judiciar, primele măsuri întreprinse la Mangalia sunt acelea de a stabili foarte clar care este situația companiei, iar elementele constitutive ale acestei descrieri sunt situația datoriilor, pasivul societății, identificarea activului companiei, adică a capacităților de producție și a tuturor celorlalte bunuri pe care compania le deține și care sunt necesare și utile activității curente, și nu în ultimul rând situația financiară, economică și de piață, care să ne permită să înțelegem în ce context se află compania astăzi și în ce context ea poate funcționa și performa pe viitor.“, a spus Paul Dieter Cîrlănaru.
El a adăugat că pe lângă toate aceste aspecte care țin strict de compania de la Mangalia, trebuie văzut cu foarte mare atenție asupra contextului mai amplu din punct de vedere economic și financiar în care această companie se află.
„Vorbesc de piața de profil, de celelalte șantiere din Europa și restul lumii, care reprezintă pe de o parte concurenți ai Șantierului Naval Mangalia și pe de altă parte reprezintă referințe care ne permit să înțelegem care sunt perspectivele acesteia și cum poate arăta și cum putem defini performanța. Ne concentrăm ca, sprijinind managementul companiei, să asigurăm o continuitate și să relansăm activitatea, înțelegând care sunt nevoile.
Contextul internațional este unul în care ne arată relevanța companiei într-o piață europeană, unde Șantierul naval Mangalia este unul dintre cele mai mari din Europa. Acest element coroborat cu cererea existentă pe piață și nevoile pe care potențialii clienți le au, ne încurajează să credem și să vedem perspective prin care activitatea acestei companii să fie relansată.“, a mai spus CEO al CITR.
La rândul său, Florin Constantin, partener în cadrul CITR și Project Manager în procedura Damen Shipyards Mangalia, a declarat că vine cu o veste bună, pentru că, după deschiderea procedurii de insolvență, au fost încheiate deja câteva contracte de reparații de nave, care nu sunt unele super consistente, dar sunt unele prin care arată că șantierul are capacitate. El a spus că mâine prima navă va intra în reparații la șantierul Damen Mangalia.
„Astăzi, Șantierul Naval din Mangalia se întinde pe o suprafață de un milion de metri pătrați, chei cu o lungime de peste 1,5 km și 3 șocuri uscate de peste 300 metri fiecare. E un șantier mare și care poate concura în piață. Activul societății se ridică la 1,26 de miliarde de lei, conform evidențelor contabile, active imobilizate de 0,26 de miliarde de lei și active circulante de 1 miliard de lei.
Există un atelier de 28.000 mp pentru montaj panouri cu linii semi automatizate, un atelier de asamblare secțiuni curbe de peste 30.000 de metri pătrați și 18 macarale dintre care una de tip Goliat de 1.000 tone, alte două de 480 de tone precum și alte 11 ateliere.
Datoriile sunt de un miliard de lei (207 milioane de euro) regăsite și în tabelul preliminar.
1.453 de angajați, dintre care 761 activi și 692 sunt în șomaj tehnic.
Data deschiderii procedurii de insolvență este de 19 iunie 2024.
Sursa foto: Captură video Ziua de Constanța
„Damen Shipyards Mangalia (DSMa), unul dintre cei mai importanți jucători din industria navală românească, a reușit recent să semneze contracte pentru reparația a două nave. Faptul ca societatea se află în procedura de insolvență din luna iunie 2024 nu i-a împiedicat pe specialiști DSMa să atragă noi clienți și proiecte de substanțiale. Lucrările de reparație a celor doua nave vor începe până în finalul lunii septembrie 2024, se vor desfășura simultan și vor dura o luna de zile.
Aceste lucrări sunt un prim pas promițător pentru redresarea companiei și alături de celelalte măsuri întreprinse sub ghidajul administratorului judiciar, dau o șansă reala DSMa pentru a ajunge la profitabilitate.
Navele: M/T Tahiti și M/T Hadal Sally**
Prima navă, „M/T Tahiti”, un tanc petrolier sub pavilion maltez, construită în 2014, va ajunge în șantierul în șantierul DSMa in jurul datei de 18 septembrie 2024. Cu o capacitate de transport de 157.022 tone și o lungime de 274,5 metri, nava necesită lucrări de reparații mecanice și electrice pentru o perioada de pana la o luna de zile, împreuna cu lucrările de doc pentru aplicarea sistemului siliconic pe corpul navei.
A doua navă, „M/T Hadal Sally”, de asemenea sub pavilion maltez și construită în 2009, este un transportator de produse chimice și petrol având o capacitate de transport de 50,994 tone și o lungime de 183 metri. Lucrările de reparație vor începe în jurul datei de 18 septembrie 2024 și vor dura o luna de zile, principalul obiectiv fiind aplicarea unei vopsele speciale in tancurile de marfa.
Un semn de încredere în calitatea și expertiza echipei Damen Mangalia
Contractele nou-obținute demonstrează nu doar capacitatea tehnică a șantierului, ci și încrederea pe care partenerii internaționali o au în calitatea și promptitudinea serviciilor oferite de Damen Shipyards Mangalia. Cele două nave vor beneficia de reparații complexe, echipa de la Mangalia fiind recunoscută pentru standardele înalte în acest domeniu, respectând termene stricte și oferind soluții personalizate pentru fiecare client.
„Acest pas este important și din perspectiva pieței internaționale, unde încrederea în capacitatea unui șantier naval este crucială. Faptul că Damen Shipyards Mangalia continuă să atragă noi comenzi chiar și în perioada de insolvență este un semnal clar al potențialului ridicat al companiei de a-și reveni și de a continua să fie un pilon al industriei de construcții si reparații navale din Europa.
În contextul în care societatea se confruntă cu dificultăți financiare, semnarea contractelor reprezintă un pas important în direcția redresării economice. Atragerea de noi contracte, într-un moment critic, reflectă nu doar profesionalismul și capacitatea tehnică a echipei, ci și managementul eficient care, chiar și în condiții dificile, a reușit să securizeze proiecte importante.” Sofien Lamiri, Managing Director, Damen Shipyards Mangalia.
Pe termen lung, succesul contractării acestor nave poate deschide noi oportunități de afaceri pentru șantierul din Mangalia. Stabilirea unui portofoliu solid de clienți și proiecte poate contribui la stabilizarea situației financiare și la asigurarea continuității activităților, un semnal pozitiv pentru toți partenerii și angajații companiei.
Damen Shipyards Mangalia a demonstrat în repetate rânduri că poate face față provocărilor dintr-un mediu economic incert. Calitatea lucrărilor executate, capacitatea de adaptare la nevoile pieței și experiența echipei sunt elementele care au susținut acest șantier în fața provocărilor, iar contractarea acestor două noi nave este un exemplu clar al angajamentului față de excelență.
### Despre Damen Shipyards Mangalia
Damen Shipyards Mangalia este una dintre cele mai mari și importante platforme de construcții și reparații navale din România, situata pe coasta Marii Negre, cu o tradiție îndelungată în industria maritimă. Parte a grupului Damen, șantierul din Mangalia se concentrează pe construcția și reparația de nave comerciale, militare și civile, cu accent pe inovație și calitate.“, se arată într-un comunicat al Damen Mangalia.