Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Premieră la CCINA Constanța: Seminar gratuit de informare cu privire la aplicarea Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public

Published

on

seminar ccina

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, în colaborare cu Agenția Națională de Integritate (ANI), a organizat, ieri, un seminar dedicat aplicării Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.

Manifestarea s-a desfășurat într-un format hibrid – atât fizic, la sediul CCINA, cât și online – și a reunit 70 de participanți interesați de aspectele esențiale ale protecției și rolului avertizorilor în interes public.

Seminarul a oferit o prezentare detaliată a obligațiilor și atribuțiilor instituțiilor publice și private, procedurilor, drepturilor și responsabilităților avertizorilor, precum și sancțiunilor contravenționale asociate. Cu sprijinul expertizei ANI, participanții au avut ocazia să înțeleagă mai bine cum să aplice legea și să navigheze în cadrul legal destinat protecției avertizorilor în interes public.

Și prin organizarea în premieră a unui seminar cu o astfel de tematică, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța își reafirmă misiunea de a promova transparența și integritatea în toate sectoarele, continuând să organizeze evenimente de informare care contribuie la construirea unei societăți mai responsabile și bine informate.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions