Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constanța. Sute de amenzi, aplicate de polițiștii locali. Cele mai multe sunt pentru încălcarea normelor din domeniul circulației rutiere

Published

on

masini ridicate

Polițiștii locali din Constanța au acționat pe raza municipiului, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale. Cu această ocazie, polițiștii locali au aplicat un număr total de 769 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 381.419 de lei.

Menționăm câteva din activitățile desfășurate:

399 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții.

sancțiuni contravenționale aplicate  pentru comerțul  ambulant de pe raza UAT Constanța.

Advertisement
usr

sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.

13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului.

3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul afișajului stradal.

12 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care apelau la mila publicului.

39 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care călătoreau fără titlu valabil în mijloacele de transport în comun.

Advertisement
usr

138 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr.195/2002.

13 auto depistate pe domeniul public care încalcă prevederile legii 421/2002 privind vehiculele proprietar sau abandonate

29 sancțiuni contravenționale aplicate pentru ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap.

499 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor din domeniul   circulației rutiere și  45 autovehicule ridicate de pe domeniul public.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions