Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Curse ilegale de mașini pe șoseaua Industrială din Constanța. Patru bărbați sunt cercetați de polițiști

Published

on

politia noaptea

În cursul serii trecute, 11 octombrie, polițiștii constănțeni din cadrul Seviciului Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii agresive și al organizării de întreceri ilegale de vehicule.

Astfel, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 de ani și 29 de ani, care la data de 11 octombrie a.c., în intervalul orar 21.00 – 23.00, au participat la întreceri ilegale de mașini pe șoseaua Industrială.

Aceștia au ocupat ambele sensuri de mers ale carosabilului, participând la întrecere, la volanul autoturismelor pe care le conduceau.

”Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Advertisement
usr

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participarea, în calitate de conducător de vehicul, la întreceri neautorizate pe drumurile publice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions