Conecteaza-te cu noi

Actual

Razie în Mangalia și în comunele arondate. Polițiștii au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale

Published

on

razie in mangalia

În noaptea de 12 spre 13 octombrie, polițiștii Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o razie pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului de substanțe psihoactive.

Razia a avut loc în municipiul Mangalia și în comunele arondate.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate aproximativ 200 de vehicule și 19 locații publice, printre care săli de jocuri de noroc și societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 37.000 de lei.

Totodată, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

”De asemenea, a fost identificată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt. În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, s-a constatat că aceasta nu respectă prevederile Legii 333/2003, fiind sancționată contravențional cu suma de 2.000 de lei.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions