Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Vezi care a fost activitatea senatorului USR de Constanța, Remus Negoi. A contribuit la corectarea unei legi importante

Published

on

remus negoi albania

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că, printre activitățile sale din ultima perioadă se numără și participarea la Tirana la reuniunea Adunării Parlamentare a ICE unde a condus ședința Comisiei pentru Afaceri Culturale a Inițiativei Central Europene – Dimensiunea Parlamentară.

„La Tirana am condus delegația Parlamentului României la Inițiativa Central Europeană şi am luat cuvântul în sala de plen a Parlamentului Albaniei. Reuniunea Adunării Parlamentare a ICE a avut ca temă „Cooperarea regională ca factor fundamental al integrării europene”. Avem nevoie de cooperare regională, un pilon esențial al aderării la UE, iar România este un susținător ferm al politicii de extindere a Uniunii Europene. Eliminarea diviziunilor, promovarea păcii și asigurarea prosperității prin colaborare reciprocă nu pot fi realizate pe deplin fără includerea și participarea activă a tuturor țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est.“, a spus Remus Negoi.

Pe de altă parte, parlamentarul constănțean spune că, în Senat, a corectat legea pensiilor pentru persoanele cu grupe de muncă și pentru persoanele cu dizabilități.

„A fost adoptat proiectul USR care restabilește principiul corect „dacă ai plătit mai mult primești mai mult”, iar cei care au muncit în condiții grele își vor primi drepturile cuvenite.“, a subliniat Remus Negoi.

Advertisement
usr

De asemenea, la nivel local senatorul spune că a continuat dialogul cu oamenii, iar în10 octombrie, alături de colegii săi din USR Constanța a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions