Consilierul județean PSD, Nicoleta Bercaru, și-a dat demisia atât din partid, cât și din funcția de consilier parlamentar la cabinetul lui Horia Țuțuianu, deputat PSD. Decizia lui Bercaru vine după ce au fost stabilite listele de candidați pentru Parlament.
„Această demisie înseamnă și demisia mea de membru PSD. 16 ani dedicați unui partid care, din păcate, este fără leac, fără scăpare, dacă lucrurile nu se schimbă începând cu CAPUL.“, spune Nicoleta Bercaru.
Totodată, fosta social – democrată a lansat un atac dur la adresa conducerii PSD atât de la nivel central, cât și local, spunând că pe listele de candidați pentru parlamentare au fost puși oameni certați cu legea.
„Și, pentru că sună telefonul …., voi explica public.
Mă uitam azi dimineață la știri, ca tot românul înainte de niște alegeri nebune și mă minunam cum se MINTE cu NESIMȚIRE (am vrut să spun “nerușinare”, dar e mult prea blând termenul).
La ce mă refer? Simplu, la principii, cuvânt, onoare.
Titra o știre la Antenă faptul că Ciolacu (deci PSD) a eliminat toți penalii, toți candidații cu dosare de pe orice listă.
Păi cum, domnule Ciolacu, care te vrei un altfel de președinte, cum ai eliminat toți penalii când tu la Constanța ai făcut hora penalilor?
Cum, domnule Ciolacu, ai eliminat penalii, când la Constanța avem pe lista PSD nume precum
Georgescu Daniel (n dosare penale, nici el nu mai stie câte)
Matichescu Mirela (abia i s-a deschis inca un dosar penal)
FELIX STROE (mâna dreaptă a lui Nicușor Constantinescu, inutil sa detaliem)
Atât timp cât partidul acesta va fi condus astfel, fără principii, fără cuvânt, fără onoare, eu nu am ce căuta aici.
- În viață hotărârile ne aparțin, ca și consecințele lor. Din acest motiv am hotărât să nu îl anunț pe dl deputat înainte de a posta, deoarece m-ar fi întors din drum, așa cum a făcut-o de nenumărate ori în ultimii 4 ani.
Ce-i prea mult strică!“, a subliniat Nicoleta Bercaru.
Citește și:
Mascarada alegerilor interne din PSD Constanța, denunțată de un membru de partid. 6 participanți, 15 aleși în funcții
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta