Suspendarea plăților din PNRR reprezintă o problemă gravă, iar premierul Marcel Ciolacu are responsabilitatea de a explica urgent ce măsuri intenționează să ia pentru a remedia situația, transmite Marian Crușoveanu, deputat PNL de Constanța.
“Pierderea a 1,1 miliarde de euro, sumă suspendată la cererea de plată numărul 3 din PNRR, reprezintă un risc major pentru România, având în vedere că proiecte esențiale de investiții pentru comunitățile locale pot fi afectate, iar aici vorbim de investiții în spitale, școli sau digitalizare. Guvernarea, în special poziția de prim-ministru, implică o responsabilitate semnificativă în gestionarea eficientă a fondurilor europene, dar mai ales în implementarea reformelor pentru îndeplinirea jaloanelor. Sub conducerea lui Nicolae Ciucă, în perioada în care deținea funcția de premier, România a atras cu succes 6,3 miliarde de euro din PNRR, respectând jaloanele necesare. Este esențial ca, pe lângă campania electorală actuală, premierul Ciolacu să se concentreze pe finalizarea reformelor asumate în PNRR, pentru ca România să poată beneficia de fondurile europene. Protejarea intereselor unor persoane aflate în funcții publice, în detrimentul intereselor românilor, nu este o soluție acceptabilă”, explică deputatul liberal de Constanța într-o postare făcută în mediul online.