Ieri, 16 octombrie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că în apropierea localității Babadag s-a produs un accident rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, a condus o căruță pe DN 22 E87, iar la efectuarea virajului la stânga nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 26 de ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, cât și a 3 persoane ce se aflau în vehiculul cu tracțiune animală.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta