La data de 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sulina cu sprijinul lucrătorilor Gărzii de Coastă Constanța, Grup Nave Sulina, Biroului Transporturi Navale Sulina, au desfășurat o acțiune în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării.
Astfel, polițiștii au identificat pe raza unui lac din localitatea Sulina 3 bărbați cu vârste cuprinse între 55 și 26 de ani care pescuiau fără forme legale.
”De asemenea polițiștii au ridicat în vederea confiscării o ambarcațiune tip canoe, 10 setci cu fir textil, 27 de kg de pește din speciile știucă, caras, somn și plătică.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta