Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Președintele OMD Mamaia – Constanța, George Măndilă: „Am plecat de la 12 evenimente în 2023 și am făcut 70 în acest an“

Published

on

spectacol mamaia

Președintele Organizație de Management al Destinației Mamaia – George Măndilă, Constanța, a anunțat, în emisiunea „Punctul pe i”, moderată de jurnalistul Cristian Hagi, că anul acesta au venit mai mulți turiști decât anul trecut.

„Ar fi cazul să fim mai optimiști, pentru că statisticile arată doar 70% din date. Mai există un procent de 30% de unități de cazare autorizate, atât în Mamaia, cât și în Constanța, care nu intră în aceste calcule pentru că nu trimit datele lor privind numărul turiștilor. Deci, clar, datele prezentate în acest an sunt superioare. Dacă luăm în calcul și cei care nu sunt înregistrați nicăieri, cu alte cuvinte mare parte din apartamentele din Mamaia, cele noi, apoi foarte multe apartamente pe zona litorală sunt cazați așa numiții sezoniști, e clar că putem dubla cifrele prezentate de noi cei de la OMD.“, a spus George Măndilă.

În 2024, numărul total de turiști a fost de 444.557, cu o creștere de 12% față de 2023, reprezentând un plus de 48.003 turiști, arată datele OMD Mamaia – Constanța, furnizate de Direcția Județeană a Institutului Național de Statistică (INS), care arată o creștere semnificativă a numărului de turiști și a nopților de cazare în destinația Mamaia-Constanța pentru perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2024, comparativ cu anii anteriori.

Măndilă spune că lumea era obișnuită cu stațiunea Mamaia arhiplină, dar având în vedere de unde a fost preluată de OMD în 2022 și de unde au plecat, poate că este un lucru îmbucurător aceste date, dar este mult sub capacitatea reală a stațiunii din vremurile ei de glorie. El afirmă că nu au fost cheltuite sume mari pentru promovarea destinației Mamaia – Constanța.

Advertisement
usr

„Eu sunt foarte mulțumit, pentru noi trebuie să raportăm de unde am plecat, ce am investit și ce am obținut. Am plecat din 2022 de undeva, primii bani investiți i-am avut în 2023, dar pentru noi a fost un an șchiop, pentru că am început foarte târziu, nu prea am putut influența 2023 și atunci munca organizată și efortul financiar s-au simțit în 2024. Cu câteva sute de mii de euro la ce să ne așteptăm? Pentru că nu am cheltuit bani mulți. Am plecat de la 12 evenimente în 2023 și am făcut acum în acest an 70, adulți și copii.“, a punctat președintele OMD Mamaia – Constanța.

El a spus că stațiunea Mamaia se va schimba în bine în următorii ani.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions