Astăzi, 1 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au prins, în flagrant delict, un bărbat în timp ce manipula articole pirotehnice în curtea unui imobil din localitatea Negureni.
La aceeași dată, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de articole pirotehnice destinate a fi utilizate numai de pirotehnicieni.
”În urma percheziţiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 100 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei.
În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Poliție Băneasa. În cauză, polițiștii continuă cercetările.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta