Bela Karolyi a încetat din viață după o lungă și grea suferință. A fost antrenorul Nadiei Comăneci, al Teodorei Ungureanu, Emiliei Eberle, Dumitriței Turner și al tuturor celorlate componente ale loturilor olimpice.
”Un mare impact și influență în viața mea. Odihnește-te în pace, Bela Karoly”, a scris Nadia Comăneci pe pagina sa de Facebook.
Și Federația Română de Gimnastică a transmis condoleanțe familiei: ”Va rămâne în istoria gimnasticii pentru rezultatele de excepție de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 și de la Moscova 1980, pentru primul aur mondial al echipei României la Forth Worth în 1979, pentru toate succesele obținute în premieră de gimnastele care au concurat sub culorile tricolorului. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Bela Karoly a emigrat din România în Statele Unite ale Americii în anul 1981 și a înființat o școală de gimnastică.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta