Astăzi a avut loc un accident rutier în zona Doraly din municipiul Constanța, în care au fost implicate trei autoturisme. Două persoane au fost transportate la spital.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 8.50, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, în municipiul Constanța – zona Doraly, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite, astfel unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 39 de ani, respectiv o tânără, de 20 de ani, care se afla în timpul orelor de conducere alături de instructorul auto, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testaţi cu aparatele etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta