La data de 22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violarea de domiciliu, distrugere și distrugere prin incendere.
Astfel, la data de 21 noiembrie a.c., bărbatul a pătruns în curtea imobilului unei femei, de 64 de ani, și a provocat distrugeri ale ușii de acces și ferestrelor locuinței. Bărbatului îi era interzis, printr-un ordin de protecție, să se apropie la mai puțin de 100 de metri față de imobilul în cauză.
Totodată, câteva ore mai târziu, bărbatul a incendiat locuița femeii, fiind înregistrate pagube materiale.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Medgidia, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor, probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în seara de 21 noiembrie, în jurul orei 18.00, M.S. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanelor vătămate I.M.M. și I.V., din municipiul Medgidia, unde a provocat distrugeri prin spargerea unei uși și mai multor ferestre ale casei. Ulterior, în jurul orei 21.00, a revenit la adresa menţionată anterior, unde a pătruns din nou fără drept în curtea imobilului persoanelor vătămate, ocazie cu care le-a incendiat casa, prin dispersarea de lichid inflamabil (benzină) prin geamurile sparte anterior, pe care l-a aprins cu o brichetă, cauzându-le astfel un prejudiciu estimat de persoanele vătămate la 40.000 de euro şi 20.000 lei.
”Totodată, prin acțiunile sale îndreptate împotriva locuinței persoanelor vătămate, inculpatul M.S. a încălcat ordinul de protecție emis împotriva lui prin sentința civilă nr. 1606 din data de 13.09.2024 a Judecătoriei Medgidia, în două rânduri, prin aceea că nu a respectat obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința persoanei vătămate I.V.”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta