Claudiu-Iorga Palaz, liderul PMP Constanța și candidat al Forța Dreptei la Camera Deputaților, se adresează constănțenilor printr-o scrisoare în care explică motivele pentru care le cere votul alegătorilor.
Iată scrisoare lui Palaz:
„Vă scriu această scrisoare pentru că există trei valori pe care sunt convins că le avem în comun: sinceritatea, empatia și credința, precum și trei temeri comune pe care îmi doresc să le depășim împreună: neîncrederea în viitor, teama de un sistem corupt și frica de a fi nevoiți să așteptăm încă patru ani pentru o schimbare.
Tocmai de aceea, doresc să vă invit să facem o echipă cu șanse reale, să arătam că forța votului dumneavoastră împreună cu expertiza pe care am dobândit-o de-a lungul carierei mele au puterea de a ridica județul Constanța acolo unde îi este cu adevărat locul. Însă nu numai pe hârtie, ci dvs să simțiți cu adevărat, în viața de zi cu zi, că potențialul județului nostru este exploatat în beneficiul dvs, nu în interese meschine.
Dragă doamnă, sunt convins că vă doriți un sistem de sănătate care să demonstreze că cel mai bun doctor nu este drumul către București, ci drumul din Constanța. Avem doctori foarte buni, dar nu avem infrastructură suficientă. Sunt convins că vă doriți ca după finalizarea studiilor copiii dvs să aibă siguranța unui loc de muncă, nu o simplă colecție de diplome. Sunt convins că vă doriți unitatea familiei, nu dezbinarea ei și plecarea prin alte țări după un trai mai bun.
Stimate domn, sunt absolut convins că vreți ca munca dvs să fie apreciată, vreți să nu vă mai loviți de un sistem corupt și vreți eficiență în instituțiile publice, astfel încât birocrația și aparatul administrativ prea stufos să nu vă mai îngreuneze șansele de reușită. Iar asta este o promisiune pe care v-o pot face: am un proiect eficient care va aduce cu adevărat performanță în administrație! Și nu voi tolera ilegalități în administrație!
Stimate antreprenor, știu ce înseamnă să plătești TVA atunci când nu ai încasat contravaloarea facturii, de aceea iți spun cu sinceritate că proiectul meu în acest sens va fi pentru tine o adevărată șansă de reușită în țara ta, nu în afara ei.
Cariera mea administrativă a avut un parcurs ascendent, fără a sări etape esențiale care să îmi aducă expertiza necesară. Pe mine nu m-a propulsat nimeni în vreun post în care să nu fiu pregătit pentru a-mi îndeplini sarcinile, ci am luat totul treptat, astfel încât acum, când mă prezint în fața dvs, să fiu sigur când vă zic că sunt total pregătit pentru a vă reprezenta în Parlament. Că nu mă voi duce acolo pentru a ridica mâna la un vot politic! Nu voi face nimic de care să îmi fie rușine când mă voi uita în ochii dvs!
Și ca prefect, și ca vicepreședinte de Consiliu Județean am obținut toate cunoștințele necesare pentru a ști să inițiez proiecte de legi și să susțin binele județului, fară orgolii politice. Am demonstrat asta și când am salvat Cazinoul, și când am închis magazinele de vise, și când am reabilitat cetatea de la Capidava, când am reabilitat Cimitirul Eroilor Mircea Vodă alături de Armată și, una dintre cele mai importante acțiuni, am fost alături de oameni în mandatul meu de prefect în timpul calamitaților din acea perioadă.
De aceea, prin această scrisoare nu vă invit numai să îmi oferiți votul dvs la alegerile parlamentare, ci vă invit să ne vedem peste doi ani când voi prezenta raportul meu de activitate, să ne vedem la biroul meu de audiențe pe care îl voi deschide și unde veți putea veni ori de cate ori aveți vreo problemă. Dar, pentru toate acestea, recunosc că am nevoie ca dvs să îmi oferiți prin vot încrederea, iar după aceea eu vă voi oferi toată priceperea mea, în Parlamentul României!“
Comandat de Forța Dreptei Filiala Județeană Constanța
Realizat de Asociația Puterea Civică, portal www.ordinea.ro
CMF: 11240022
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta