Conecteaza-te cu noi

Societate

Concurs național de creativitate inginerească ”Podul de Spaghete”, la Universitatea Ovidius

Published

on

ovidius lectie

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat recent, în parteneriat cu Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), sucursala Constanța, cea de-a treia ediție a concursului național de creativitate inginerească ”Podul de Spaghete”.

La competiția din acest an au participat 85 de elevi și studenți din țară, grupați în 15 echipe, alături de cadre didactice, care i-au îndrumat pentru a proiecta și construi cel mai rezistent pod de spaghete, având o greutate de maximum 600 de grame. ”Concursul s-a bucurat, și de această dată, de mare interes din partea tinerilor, care au răspuns la provocarea de a găsi soluții inventive de design și au dat dovadă de răbdare și măiestrie în construcția modelului, utilizând materiale inedite.”, precizează prof. univ. dr. ing. Valentina Pomazan, organizatoarea competiției.

În urma verificărilor, măsurătorilor și testării rezistenței machetelor realizate de participanți, juriul, alcătuit din prof. univ. dr. habil. ing. Alina Duță și ș.l. dr. ing. Anca Barbu, de la Universitatea din Craiova, alături de prof. univ. dr. ing. Valentina Pomazan, a desemnat proiectele câștigătoare:

  • Locul 1 – Echipa E-FM, Universitatea din Craiova;
  • Locul 2 și premiul pentru cel mai frumos pod – Echipa Beta-Podari, alcătuită din elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, membri juniori ai AGIR;
  • Locul 3 – Echipa G-FM, Universitatea din Craiova; Locul 4 cu Mențiune – Echipa Delta, alcătuită din elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța și ai Școlii Spectrum din Constanța.

”Câștigătorilor le-au fost acordate premii în bani cu sprijinul partenerilor manifestării, Asociația Creative Life și GMB S.R.L.”, au precizat reprezentanții Cabinetului Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions