Consilierii municipali USR Constanța au depus un proiect de hotărâre prin care toți elevii de clasele a X-a și a XI-a înscriși în unitățile școlare din oraș vor primi un card cultural ce le va facilita accesul la evenimente precum piese de teatru, concerte, spectacole, muzee și alte obiective de interes istoric și cultural. De asemenea, în baza acestui card, elevii vor putea achiziționa cărți, materiale didactice sau excursii și vizite ce au ca scop descoperirea patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei și al țării.
Cardul cultural va fi în valoare de 250 de lei / an pentru fiecare elev.
„Dacă ne uităm la evenimentele recente ce au la bază o influență tot mai nocivă din partea rețelelor de socializare, atunci când vorbim despre acces la educație și cultură, considerăm că această inițiativă reprezintă o investiție extrem de necesară. Este un pas mic, dar important într-o direcție ce pune pe primul loc viitorul tinerilor constănțeni, având potențialul de a influența în mod pozitiv parcursul lor educațional și personal. Este un proiect ce, inevitabil, va stimula interesul elevilor pentru artă, cultură sau istorie și va crește nivelul de implicare în activități educative și extrașcolare“, declară Cătălin Iacob, consilier municipal USR Constanța.
Acest proiect vine să completeze, la nivel local, programul național „Vouchere culturale pentru elevi“, ce vizează acordarea, etapizată, de carduri pentru elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a. Legea prevede și că elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, în limita bugetelor aprobat.