Echipele firmelor contractate de Primăria Municipiului Constanța, respectiv SC Icetrans Util SRL și SC River Transnav SRL, au început, în această dimineață, lucrările de demolare a unei capele mortuare de pe strada Ștefăniță Vodă, în zona fostelor Galerii Soveja. Potrivit planului de investiții prezentat de reprezentanții administrației locale, pe acest amplasament va fi amenajat un nou parc în zonă, iar traficul din zonă va fi resistematizat.
Acțiunea se desfășoară în baza Dispoziției nr. 410/03.12.2024, emisă pentru desființarea pe cale administrativă a unor construcții edificate fără autorizație pe terenul aparținând domeniului privat al municipiului. Conform documentelor publice, construcțiile vizate includ o casă mortuară, copertine, anexe și împrejmuiri realizate din materiale diverse și aparțin Parohiei “Sfântul Antonie cel Mare”.
Important de precizat în acest context este că reprezentanții administrației locale constănțene au transmis că parohia a fost somată anterior să elibereze terenul, deoarece zona urmează să fie resistematizată pentru lărgirea străzii Ștefăniță Vodă, facilitând astfel fluidizarea traficului.
Operațiunile vor continua până la eliberarea completă a zonei, după cum a anunțat administrația locală la începutul acestei luni.
Investiția
Primăria Constanța a semnat pe data de 3 aprilie a.c. un contract de execuție a lucrărilor cu ALMMA Contractors Group SRL, în calitate de lider, A.B.C. Val SRL, în calitate de terț și subcontractant, și Quick Service SRL, în calitate de subcontractant.
Contractul are valoarea de 9.224.533,39 lei fără TVA și are ca principal obiect de activitate lucrări de amenajare a spațiului public situat la intersecția străzilor Soveja și Ștefăniță Vodă, incluzând amenajarea peisagistică a Parcului Soveja și reconfigurarea circulației.
sursa foto: ziarulamprenta.ro