Constănțenii, și nu numai, sunt invitați să petreacă noaptea dintre ani, în Piața Ovidiu, într-o atmosferă plină de energie, muzică și culoare!
„Haideți să întâmpinăm noul an într-o atmosferă plină de energie, muzică și culoare!
Iată programul serii dintre ani, care începe la ora 21.30:
Sheeva: Un început electrizant cu un show plin de energie.
Mandinga: Ritmuri latino și hituri pline de viață aduse de trupa care cucerește de fiecare dată publicul.
Christian Lepah: Un mix electrizant ce va transforma Piața Ovidiu într-un ring de dans sub cerul liber.
Spectacol vizual, de lasere și lumini: centrul istoric va prinde viață într-o explozie de culori. Iar la miezul nopții, cerul Constanței va fi luminat de un spectacol impresionant de artificii.
Pentru siguranța participanților la eveniment, în perioada 31.12.2024, ora 21.00 – 1.01.2025, ora 2.30, se vor institui restricții de circulație pe arterele care conduc către locul de desfășurare a evenimentului. De asemenea, de Revelion, în timpul desfășurării spectacolului pirotehnic, vor fi luate măsuri temporare de restricționare a circulației rutiere pe strada Termele Romane și pe Șoseaua Portului.
Toate mijloacele de transport ale CT BUS care au cap de linie la Poarta 1 și Portul Tomis vor avea programul prelungit în noaptea de Revelion. Astfel, în intervalul 31.12.2024, ora 21.00 – 1.01.2025, ora 2.00, vor circula din 30 în 30 de minute, ultima plecare din stația Poarta 1 fiind la ora 2.00
Fii parte dintr-un Revelion memorabil, chiar în inima Constanței!“, spun organizatorii.