Valentin Petricenco, fost toboșar al trupei Proconsul, a încetat din viață. Alături de Bodo, Petricenco era membru fondator al formației.
”Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.
Cei 30 de ani petrecuți împreună, rămân, atât cât ne mai îngăduie Dumnezeu si nouă pe acest pământ, amintiri care nu se șterg.
Un OM încercat de viață, recunoscător pentru atât cât i-a dat Dumnezeu, un Prieten și coleg cu care am fost deosebit de privilegiați să petrecem, cu bune și cu mai puțin bune, acești 30 de ani din viețile noastre.
Odihnește-te în pace, Vali!”, este mesajul emoționant al colegilor de la Proconsul.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!