În această dimineață, 23 decembrie, între orele 6.45 și 8.35 au avut loc nu mai puțin de trei accidente rutiere între localitățile Eforie Sud și Eforie Nord.
În cazul primului accident, un autoturism a intrat într-un stâlp. La fața locului au ajuns două echipaje de ambulanță, respectiv un Saj B2 și un Saj C2, și o autospecială de stingere. A fost găsit un bărbat rănit, șoferul, care are traumatism de coloană lombară și a fost transportat la spitalul județean Constanța.
Cel de-al doilea accident s-a produs la ora 8.14. Un autoturism condus de o femeie s-a răsturnat. Salvatorii au transporat șoferița la spital, cu traumatism craniocerebral.
Ultimul accident al dimineții, produs între cele două Eforii, a avut loc la ora 8.35. La fața locului a ajuns o ambulanță Saj B2, care a transportat la spital o șoferiță. Aceasta s-a ales cu traumatism de membru inferior.