Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi tineri au fost găsiți fără suflare pe un câmp, la Tulcea. Erau dați dispăruți din 4 ianuarie

Published

on

La data de 4 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a doi minori, în vârstă de 15 ani, de către familiile acestora.

Minorii au plecat de la adresele de domiciliu, din municipiul Tulcea, la data de 4 ianuarie și nu au mai revenit.

Imediat după sesizarea depusă privind plecarea voluntară a celor doi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cât și cei ai Poliție Municipiului Tulcea, au demarat proceduri ample de depistare a acestora.

De asemenea, la data de 6 ianuarie a.c., aparținătorii unuia dintre minori și-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului, astfel fiind solicitat sprijinul cetățenilor, iar în cazul celui de-al doilea minor, aparținătorii nu au fost de acord cu mediatizarea cazului.

”În cauză au fost efectuate toate activitățile specifice, implicit a fost refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea.

Astfel, a fost desfășurată o activitate de scotocire a câmpului respectiv, fiind implicate echipe de investigații criminale, ordine publică, echipe canine, efective de jandarmi, pompieri și voluntari, în urma cărora au fost găsiți cei doi minori, fără a prezenta semne vitale, având semnalmente ce corespund cu cele ale persoanelor dispărute.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions