Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare de 234.912.809,80 de lei pentru 335 de obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – a anunțat ministrul Cseke Attila. Proiectele vizează renovarea seismică și energetică a clădirilor publice și multirezidențiale, construcția de creșe noi, precum și realizarea infrastructurii TIC – sisteme inteligente de management local și dezvoltarea sistemului de transport public ecologic, prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare, a precizat ministrul dezvoltării.
Printre Unitățile Teritorial Administrative care au primit bani se numără și cea din Mihail Kogălniceanu, care a încasat 6.556.000 de lei.
Amintim că, Primăria Mihail Kogălniceanu are în derulare mai multe proiecte privind renovarea energetică aprofundată a mai multor clădiri rezidențiale multifamiliale din comună.