Ieri, în jurul orei 11.00, a avut loc o tamponare pe strada Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța.
Polițiștii Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 60 de ani, a condus un autoturism, a pierdut controlul direcției, iar vehiculul a intrat în coliziune cu peretele unui garaj.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ulterior, la data de 11 februarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire aceluiași conducător auto, care conducea vehiculul respectiv pe bulevardul Tomis.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs, din data de 11 februarie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Foto: Ilustrativ