Consiliul Local Constanța este convocat de primarul Chițac în ședință ordinară pentru vineri, 28 februarie, de la ora 13.00. Ședința se va desfășura, după cum ne-am obișnuit, online.
Liderul consilierilor locali ai USR, Florin Cocargeanu critică decizia primarului Vergil Chițac de a convoca ședințele de CLM în format online.
„Speriat de presiunea publică, Vergil Chițac mută, din nou, ședințele consiliului local în online. Ședința de luna trecută, care a fost organizată cu prezență fizică, este dovada clară a faptului că acest mod de organizare este esențial – constănțenii prezenți în sală au reușit să impună reluarea votului pentru un proiect absolut aberant. Nemulțumit de faptul că presiunea publicată a dat roade, Chițac a decis să se ascundă, din nou, în online.
Prin această decizie, primarul îi privează pe constănțeni și pe jurnaliști de transparența reală a administrației și le limitează dreptul de a participa activ la procesul decizional.
Când ședințele sunt organizate doar online, cetățenii și presa nu pot interacționa direct cu consilierii și nu pot adresa întrebări esențiale, iar deciziile se iau într-un cadru opac. Fără dezbateri pe bune și interacțiuni directe, procesul decizional devine mai puțin accesibil, iar încrederea cetățenilor în administrație scade.
Deși este la al doilea mandat, primarul Chițac încă nu a înțeles că un oraș nu poate fi condus din birou, iar deciziile care afectează în mod direct viața cetățenilor trebuie luate împreună cu aceștia, nu în spatele ușilor închise. Lipsa dialogului real dă naștere unei administrații izolate, care uită că rolul ei este să servească cetățenii, nu să evite responsabilitatea și deciziile corecte.“, scrie Cocargeanu pe Facebook.