În orașul Hârșova se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii de apă în cadrul contractului CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport Hârșova (…)”, cu o valoare de peste 41 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
În urma finalizării noii Stații de tratare a apei, se vor executa lucrări de conectare a acesteia la sistemul centralizat.
Prin urmare, furnizarea apei va fi sistată marți, 4 martie 2025, între orele 8.00 – 24.00, în:
- orașul Hârșova
- localitatea Ciobanu
- Zona Ferma 1
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm abonații că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.
Recomandăm utilizatorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic.”, precizează reprezentanții Biroului de Comunicare.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor in rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.