Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Negoi critică votul europarlamentarilor SOS împotriva acordării unui ajutor de aproape 2 miliarde de euro Republicii Moldova de către UE

Published

on

remus negoi

Parlamentul European a votat, marţi, pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Rezultatul votului: 499 voturi pentru, 117 împotrivă și 44 abțineri.

„Ca negociator-șef al Parlamentului European pe acest dosar, sunt foarte bucuros că am obținut votul final pe acest instrument, iar banii vor ajunge în curând în Republica Moldova. După 3 luni de negocieri, am agreat un acord pe această Facilitate care cuprinde trei lucruri foarte importante pentru Moldova. În primul rând, am reușit să aprobăm Facilitatea mai repede decât alte dosare legislative similare. În felul acesta, fondurile vor ajunge în Republica Moldova încă din luna aprilie. În al doilea rând, am reușit o creștere de 200 de milioane de euro a pre-finanțării pentru Republica Moldova. Acestea sunt fondurile care vor fi alocate Republicii Moldova la scurt timp după intrarea în vigoare a Facilității. La propunerea mea, am obținut creșterea pre-finanțării de la 7% la 18%, ceea ce înseamnă o creștere de peste 200 de milioane de euro a valorii pre-finanțării, până la peste 300 de milioane de euro.

În al treilea rând, am reușit și o creștere cu 100 de milioane de euro a valorii totale a finanțării, de la 1,8 miliarde de euro la 1,9 miliarde de euro. Cele 100 de milioane de euro cuprind și sprijinul de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană, anunțat de Comisia Europeană în luna ianuarie.“, a scris europarlamentarul Siegfried Mureșan pe Facebook.

Subiectul este comentat și de senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, care spune că partidele extremiste din România au demonstrat încă o dată că sunt pro-Putin.

„În Parlamentul European extremiștii de la SOS au votat împotriva acordării a aproape 2 miliarde de euro Republicii Moldova de către Uniunea Europeană pentru a o ajuta în procesul de aderare la UE.“, a declarat Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions