Liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, vor intra în cursa pentru prezidențialele din luna mai. Anunțul celor doi a fost făcut la Realitatea Plus după o discuție purtată cu Călin Georgescu.
Liderul AUR. George Simion, și lidera POT, Anamaria Gavrilă, își vor depune amândoi candidaturile după ce Curtea Constituțională i-a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu. Anunțul a fost făcut miercuri, după întâlnirea pe care au avut-o cu Călin Georgescu, ei spunând că după validarea candidaturilor de către BEC și CCR unul dintre ei se va retrage.
“După ce ne-am întâlnit amândoi cu Călin Georgescu, vă putem spunem care e planul. Toată presiunea pentru revenirea la turul 2. Noi ca tineri vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul domnului Georgescu și vom face pașii necesari mai departe”, a transmis George Simion, într-un mesaj video postat pe Facebook.
Șefa POT este varianta de rezervă, pentru situația în care CCR va respinge candidatura lui George Simion.
Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din mai este 15 martie.