Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, astăzi, că va propune Consiliului Politic Naţional (CPN) al partidului excluderea din partid a lui Victor Ponta, transmite Agerpres. Acesta a fost întrebat înaintea şedinţei CPN al PSD dacă Victor Ponta va fi exclus din partid. „O să merg cu această propunere la colegii mei”, a răspuns Marcel Ciolacu la sediul PSD.
Propunerea sa a fost votată în mod favorabil, astfel că Victor Ponta nu mai face parte din PSD.
De partea cealaltă, deputatul Victor Ponta a declarat că îl întristează faptul că liderii PSD vor să îl excludă din partid, adăugând că iubeşte „poporul pesedist”. El a adăugat că nu mai este membru al PSD şi nu ştie cum o să fie dat afară din partid.
Sursa foto: captură TV