Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Navă plină cu migranți depistată și condusă la țărm pe plaja din 2 Mai

Published

on

Din păcate, vom începe să ne obișnuim cu nave de migranți care ajung pe teritoriul țării noastre. În ultima perioadă a început să se îndesească numărul lor și să se reducă perioada dintre un transport și altul. Dacă săptămâna trecută a ajuns o navă încărcată până la refuz cu 85 de migranți, iar un irakian și un sirian au fost arestați pentru că i-au transportat ilegal pe mare, azi, pe plaja de la 2 Mai, are loc un nou caz. La ora actuală, pe plajă sunt impresionante forțe ale Poliției de Frontieră, Jandarmeriei, Poliției, probabil SRI și alte forțe speciale. Din pozele și filmulețele postate pe pagina de facebook a lui Dan MV Chitic se vede clar că cel puțin o navă cu migranți este escorată de echipaje ale Poliției de Frontieră pentru a ajunge la țărm. Deocamdată nu știm câți migranți sunt la bord și de unde provin ei, dar pe măsura derulării cercetărilor vom avea suficiente informații pentru a vi le oferi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions